Astrit Selmani pleacă de la Dinamo la finalul sezonului

Anunțul surpriză făcut de Zeljko Kopic

Astrit Selmani (27 de ani), atacantul kosovar al celor de la Dinamo, nu va prelungi înțelegerea cu gruparea din Ștefan cel Mare la finalul acestui sezon. Anunțul a fost făcut de Zeljko Kopic în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Hermannstadt, meci încheiat cu victoria dinamoviștilor, scor 2-0.

Selmani are alte planuri pentru viitor

Suporterii dinamoviști sperau ca golgheterul echipei să rămână și din vară la clubul alb-roșu, dar Selmani nici nu a vrut să audă de prelungirea contractului. Acesta și-a manifestat dorința de a juca într-un campionat de top, iar decizia i-a fost comunicată șefilor clubului cu ceva timp în urmă.

Declarația lui Astrit Selmani

Ne-am bucurat de fotbal în seara asta. Mă mişc pe tot terenul, caut spaţiul, am avut trei, patru pase bune pentru coechipierii mei şi voi continua să produc ocazii pentru colegii mei. 

Am avut discuţii înainte de a ajunge aici, înaintea acestei săptămâni, în privinţa felului meu de a juca, de a mă ajuta să-mi recapăt încrederea şi să joc fotbal. Am vorbit cu Andrei (n.r. - Nicolescu), cu toată lumea şi ştiau că ambiţia mea e mereu să văd ce oportunităţi am, să joc fotbal în ligi de top.

Am avut discuţii constructive, dar ştiau visul meu şi... Nu există resentimente, joc cu inima pentru Dinamo pe teren, nu contează dacă mai am o lună sau trei de contract. Eu vin dacă mă vor înapoi, îi respect, dar ăsta e fotbalul. Uneori semnezi, în alte dăţi nu semnezi. 

Toţi fotbaliştii vor să joace în competiţiile europene, dar ei lucrează la acest lucru. Acum, Dinamo e la nivel de top ca facilităţi, management şi va creşte.
Nu am dubii că va fi bine cu Kopic în frunte, că a semnat pe trei ani. Oamenii poate nu au crezut, dar a făcut fotbalişti buni. Toată lumea a vorbit frumos despre mine, joc cu inima, nu mă afectează şi nu am resentimente.

Am jucat două meciuri şi nu am făcut-o pe poziţia mea. Poate alţii s-ar fi plâns, dar eu accept planul antrenorului. Sunt fotbalist de echipă. În România, doar la Dinamo voi juca”, a spus Selmani, după meciul de luni seara, încheiat cu victoria 2-0 a echipei lui.