Cotat la 550.000 de euro de site-urile de specialitate, Eduard Florescu a primit o ofertă din străinătate, mai exact din Kazakhstan. ”Am avut o discuție cu el, m-a rugat să-l las să plece”, a spus patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, pentru Sport.ro.
Din sursele Sport.ro, Eduard Florescu a și semnat contractul cu clubul din Kazakhstan. În speță, este vorba despre Yelimay, echipa care ocupă locul șase în prima ligă.
Dinamo București a făcut o ofertă de 50.000 de euro pentru mijlocașul Eduard Florescu de la FC Botoșani la începutul anului , dar antrenorul Zeljko Kopic a decis că jucătorul nu se potrivește stilului de joc al echipei. Astfel, transferul a fost abandonat.
Intermediarul Olivian Surugiu, fost jucător al Universității Criaova, cel care a finalizat mutarea fotbalistului, confirmă faptul că joi, Florescu va ajunge și în cantonamentul clubului. Yelimay susține un stagiu de pregătire în Antalya.

0 Comentarii