Convins că echipa în care a investit sume uriașe cu ani în urmă a fost dezavantajată, Ionuț Negoiță a ieșit la atac. L-a înfuriat în special Gigi Becali, care a susținut contrariul.
„În primul rând, aș vrea să felicit echipa Dinamo pentru jocul prestat. A fost un meci bun, frumos, în care Dinamo ar fi trebuit să facă minimum egal, din punctul meu de vedere, dacă arbitrajul nu ar fi fost viciat…
Nu că ar fi prima dată. În al doilea rând, am observat cum cineva care, de obicei, este înconjurat de icoane și se prezintă a fi credincios, dar în același timp, după ce Dinamo este dezavantajată în favoarea lui FCSB, apare în public și susține că negrul e alb împotriva evidențelor… Adică minte! Asta nu înseamnă că ești credincios, ci contrariul. Știu cum funcționează sistemul, am stat 8 ani în fotbal, am trăit pe pielea mea problemele unui sistem foarte viciat.
Când eram la Dinamo, am fost în audiență la domnul Vassaras tot pe genul acesta de probleme. Ne-a vrăjit și aburit, dar măcar atunci nu era VAR și se găseau tot felul de explicații puerile. Să le numim circumstanțe atenuante. Dar în ziua de azi, când ai VAR, nu ai nicio scuză. E doar ticăloșie! Oricum, arbitrului nu i se va întâmpla nimic rău, ci din contră, va fi premiat cu niște meciuri de top pe afară, unde nu niciodată va face genul acesta de „greșeli”, pentru că nu i se va permite.
Păcat că acest fenomen, care este unul foarte interesant și urmărit, este viciat de anumiți oameni, care nu sunt de bună credință”, a declarat Ionuț Negoiță pentru gsp.ro.
0 Comentarii