Eric Bicfalvi și-a încheiat contractul cu Ural și are liber spre Dinamo! Zeljko Kopic a vorbit despre posibilitatea ca mijlocașul central să se alăture echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare , oferind detalii importante despre acest transfer.
Eric Bicfalvi, liber de contract! Dinamo pregătește o revenire spectaculoasă
După ce și-a încheiat oficial colaborarea cu Ural, Eric Bicfalvi ar putea reveni în fotbalul românesc, iar Dinamo pare să fie destinația ideală pentru mijlocașul de 36 de ani. Cu o experiență vastă și o carieră impresionantă, Bicfalvi ar putea aduce un plus de valoare și maturitate în linia mediană a "câinilor roșii".
Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre posibila mutare a lui Bicfalvi la echipa sa.
Zeljko Kopic nu a negat interesul pentru internaționalul român: „Nu prea îmi plac să vorbesc despre nume. Avem alți oameni care se ocupă de asta în club, departamentul de scouting. Este cu siguranță un jucător de calitate”.
Eric Bicfalvi a jucat în ultimii ani la FC Ural: „A jucat atâția ani în Rusia și a făcut-o bine la nivelul ăsta. E un jucător de valoare și cu multă experiență fără doar și poate”.
Dinamo vrea să mai aducă jucători în această iarnă: „Nu sunt sigur dacă vor mai urma transferuri, dar încercăm. Au fost ceva discuții și opțiuni. Nu e ușor să semnezi jucători pentru Dinamo pentru că ridicăm ștacheta foarte sus. În perioada de iarnă nu e ușor să găsești astfel de jucători”.
Deși negocierile sunt într-un stadiu incipient, semnalele transmise de conducerea clubului sunt pozitive. Experiența lui Bicfalvi, atât la nivel internațional, cât și în Liga 1, ar putea fi un atu important pentru Dinamo în tentativa de a urca în clasament și de a-și asigura o poziție de playoff.
Zeljko Kopic, mesaj clar pentru suporterii lui Dinamo: „Nu ne mai aflăm în situația de a semna jucători doar pentru a avea un lot mai numeros”
Zeljko Kopic a explicat care e strategia de transferuri la Dinamo: „În acest moment nu ne mai aflăm în situația de a semna jucători doar pentru a avea un lot mai numeros. Acum avem nevoie cu adevărat de jucători care să ne aducă o calitate în plus și nu doar pentru sezonul ăsta”.
Antrenorul croat deja se gândește la sezonul următor: „Vrem să fim un club mai bun și ne pregătim pentru viitor, să putem să facem performanță. Am vrut să mai aducem jucători de valoare în această iarnă, dar din anumite motive nu am reușit să ajungem la o înțelegere cu cluburile.
Aveam nevoie să aducem 2-3 jucători de calitate, care să facă echipa mai puternică și să existe competiție”, a mai spus antrenorul lui Dinamo la FANATIK SUPERLIGA.
.png)
0 Comentarii