Fostul acționar al lui Dinamo, Cristi Borcea, a făcut o declarație surprinzătoare despre rivalitatea acerbă dintre „câini” și echipa din Ghencea. Omul de afaceri a recunoscut că, în urmă cu mai bine de două decenii, a încercat să o trimită pe Steaua în liga secundă.

Gigi Becali are «cașcaval» și bagă constant de 25 de ani. Dacă nu venea la Steaua atunci cu Pițurcă, eu îi dusesem până pe locul 11, 12. Era cea mai mare dorință să îi retrogradez.
Făceam tot ce este posibil. Mă duceam și premiam echipele care jucau cu ei ca să îi bată, care eu nu aveam nicio legătură. Eu mă pregăteam de Liga Campionilor. Bătusem 4-1 în Giulești, 4-2 în Ghencea, era și Vaslui atunci, Craiova, Timișoara…

Gigi Becali va domina fotbalul românesc în următorii 5 ani, 100%. Nu se poate pune nimeni, nici ca infrastructură… Șucu niciodată nu va băga banii ăștia. El e calculat, are proiect, la nașu’ dacă ai făcut o preluare nasoală, ești gata…”, a declarat Cristi Borcea, conform Fanatik.ro.

Borcea a explicat că, în acea perioadă, Steaua traversa un moment dificil, iar el a făcut tot posibilul pentru a profita de situație. Totuși, planul său nu a avut succes, deoarece Gigi Becali s-a implicat la club și a reușit să salveze echipa. 


Aceste dezvăluiri vin într-un moment în care fotbalul românesc continuă să fie marcat de rivalități istorice, iar fanii ambelor echipe vor avea, cu siguranță, reacții puternice la afirmațiile fostului conducător dinamovist.