Hagi al Moldovei, fotbalist cu peste 200 de meciuri în Serie A, a fost aproape de Dinamo.

Artur Ioniță a fost prezentat azi la Triestina, echipă din Serie C, după ce transferul său la Dinamo a picat. Mijlocașul ofensiv, în vârstă de 34 de ani, cu mare experiență și căpitan al naționalei Moldovei, s-a aflat pe lista „câinilor”, însă mutarea nu s-a concretizat. 

„Am negociat până acum trei zile, s-au mișcat puțin mai greu” 

Artur Ioniță (34 de ani), un fotbalist cu un CV impresionant, a fost aproape de a ajunge la Dinamo. Mijlocașul, care în prezent joacă în Serie C din Italia, are în palmares 210 meciuri disputate în Serie A. ProSport a dezvăluit că roș-albii au purtat negocieri avansate pentru transferul său. Atât Zeljko Kopic, cât și Andrei Nicolescu au declarat că Dinamo se va întări în perioada următoare, iar jucători capabili să facă diferența vor sosi curând la București.

Din cauza unei bănci de rezerve subțiri, fără prea multe opțiuni pentru înlocuirea titularilor, Dinamo și-a dorit un jucător cu experiența lui Ioniță. Planul era ca acesta să intre pe parcurs, în zona lui Cătălin Cîrjan, pentru a face diferența.
______________________________

Au fost discuții avansate cu Dinamo și cu UTA. Cei de la Dinamo, din păcate, spun asta pentru că Arthur a vrut foarte mult să meargă acolo, s-au trezit cam târziu, s-au mișcat puțin mai greu și au avut o ofertă care, din punctul său de vedere, nu a fost foarte clară.

Nu a fost vorba de condițiile materiale, durata contractului este motivul. Cei de la Dinamo ar fi vrut o înțelegere pe jumătate de an, cu posibilitate de prelungire, care nu era pe placul său, jucătorul a cerut un contract pe un an și jumătate. Ei l-au vrut foarte tare și în vară.

Am discutat până pe 28 ianuarie, iar atunci el a luat decizia de a rămâne în Italia, se antrenează deja cu Triestina. Vă spun sincer că și-a dorit foarte mult să vină la Dinamo și-i pare rău că nu s-a concretizat”, a transmis Radu Buză, impresarul fotbalistului.

______________________________

Zimbru Chișinău, Iskra – Stali, FC Aarau, Hellas Verona, Cagliari, Benevento, Pisa și Modena, Lecco sunt formațiile pentru care a evoluat Artur Ioniță

75 de selecții a bifat Ioniță pentru echipa națională a Republicii Moldova

5 goluri a marcat Artur Ioniță pentru reprezentativa Moldovei